Dacă stau să mă gândesc ce fel de prăjitură aş alege să mănânc la orice oră, cu plăcere, cu siguranță aş zice o prăjitură tip chec. Brioşele (denumite şi muffins) se încadrează perfect în această categorie. Acestea se fac prin metoda clasică a checurilor, amestecând ingredientele solide separat şi, apoi, cele lichide. Se amestecă uşor cu o lingură/ spatulă sau un tel, cu grijă, obţinând astfel o textură pufoasă, cu bule micuţe de aer. De obicei, muffins-urile se fac cu ulei, nu cu unt.
Zilele trecute m-a anunţat sora mea că trece pe la noi şi, cum nu aveam nimic dulce pregătit, am făcut rapid o porţie de brioşe (muffins) cu nes. Pregătirea lor nu necesită mult timp aşa că, în doar câteva minute, erau deja la cuptor şi mi-am putut continua treburile prin casă. Partea bună (sau mai puţin bună) este că, pe cât de repede se fac, pe atât de repede se şi termină. Când le-am scos din cuptor mirosea atât de bine în toată casa încât nu am mai avut deloc răbdare şi am mâncat repede, repede 2-3 brioşe. Pe când am terminat de adunat din bucătărie am constatat că mai erau doar 5-6 muffins pe grătar, la răcit. Nici nu mi-am dat seama când le-am mâncat pe toate. Aşa că am mai copt încă o porţie, ca să nu mă prindă musafirii nepregătită.
Ingrediente
12 bucăți
|
Mod de preparare
Se încălzește cuptorul la 180° C și se pregătește tava pentru brioşe – se pun hârtii de copt speciale pentru brioşe.
Se pregăteşte o cană de nes (1 ½ linguriță nes + 100 ml apă caldă) şi se lasă să se răcească.
Se amestecă făina cu praful de copt, bicarbonatul şi zahărul.
Peste ingredientele solide se adaugă laptele, rom-ul, nes-ul răcit, uleiul şi oul.
Se amestecă cu ajutorul unui tel până se omogenizează bine toate ingredientele.
Se pune compoziţia în hârtiuţele pentru brioşe, iar deasupra fiecărei brioşe se pun fulgi de ciocolată.
Se pune tava cu brioşe la cuptor pentru aproximativ 25 de minute. Când sunt coapte se scoate tava din cuptor, se scot brioşele din tavă și se lasă pe grătar la răcit. |