Enjoy food

A+ A A-

Gnocchi cu sos de branza si bacon

Rate this item
(5 votes)

Rapid, ușor și absolut delicios! Gnocchi cu sos de brânză este o varianta câștigătoare pentru cină rapidă, în timpul săptămânii. Se prepară rapid și fără bătăi de cap. În doar 10 minute toată familia se poate așeza la masă.

Gnocchi se regăsesc pe lista mea de mâncăruri preferate.  Îmi place mult gustul lor, dar și forma lor, de pernuțe pufoase. Chiar dacă poate părea ciudată combinația dintre un aluat de paste și un piure de cartofi, nu este deloc așa, cartofii le dau acestor „paste” (găluște) o textură pufoasă, moale. Iar combinația dintre gnocchi și sosul de brânză, pentru mine, este încântătoare, având la final în farfurie o mâncare pufoasă, îmbracată într-un sos catifelat și cu puțin bacon crocant, adică o masă bogată, satisfăcătoare și plină de arome.

 

 

       

Ingrediente

 

2 porţii

 

  • 500 g gnocchi
  • 3 litri de apă
  • 2 linguriţe sare
  • 125 g bacon
  • 200 ml smântână de gătit
  • 75 g fontina
  • 75 g parmezan
  • sare
  • piper

 

Mod de preparare

 

 

Se pune apa, împreună cu 2 linguriţe cu sare, la fiert. Când apa începe să fiarbă puternic se pun gnocchi în apă și se fierb conform instrucțiunilor de pe ambalaj, sau 2-3 minute după ce s-au ridicat la suprafață.

 

Între timp, într-o crăticioară, se prăjește baconul până când este bine rumenit, dar nu uscat.

 

Într-o tigaie adâncă se pune smântâna de gătit la fiert, la foc mic.  Se pune sare și piper, după gust. Când începe să fiarbă se adaugă parmezanul și fontina, răzuite fin. Se amestecă bine, cu telul, până când se obține un sos omogen.

 

Cu ajutorul unei palete se scot gnocchi din apă și se pun în tigaie, peste sosul de brânzeturi. Se adaugă și baconul prăjit și se amestecă puțin, până când gnocchi sunt acoperiți de sos.

 

Gnocchi se servesc calzi, cu oregano deasupra.

 

 

Last modified on

            

.