Pentru acest pesto am folosit mai puțin busuioc decât se folosește în mod normal, mult mai puțin, dar am vrut să fac un pesto mai pe gustul meu, un pesto de oregano și cimbru. Deși în rețetele de pesto se pune usturoi, eu am sărit peste acest ingredient. Pentru a-mi fi mai ușor la măsurat cantitățiile de ingrediente, am folosit la această rețetă măsurile americane (cup). Pentru cei care nu aveţi astfel de măsuri 1 cup = 250 ml, deci puteţi să folosiţi o cană sau un pahar ca şi măsură.
Ingrediente
|
Mod de preparare
Se spală crenguțele de plante aromatice și se șterg cu un șervețel de hârtie. Se pun în bolul de la robot, folosind lama de tăiat, sau în blender: migdalele, nucile pecan, oregano, cimbru și busuiocul. Se amestecă bine, până se obține o pastă omogenă. Se adaugă jumătate din cantitatea de parmezan. Se amestecă ușor și se adaugă treptat ulei de măsline, cât să lege sosul. Se condimentează după gust cu sare și piper, apoi se adaugă restul de brânză. Se toarnă din nou ulei de măsline și se amestecă bine, până când se obține o pastă omogenă. Se gustă din nou, și dacă se dorește, se mai adaugă condimente, parmezan sau ulei de măsline. Se poate stoarce și puțin suc de lămâie, dar nu este esențial. |