Enjoy food

A+ A A-

Supa crema de morcovi lila

Rate this item
(5 votes)

Chiar dacă iarna aceasta nu este ca iernile copilăriei și nu avem zăpadă, afară temperatura este scăzută, este ceață și, din când în când, bate un vânt rece și parcă tot ceea ce ne dorim este să stăm la căldură sau măcar să ne încălzim cu o mâncare caldă. Și ce poate fi mai bun decât o supă fierbinte? De data aceasta am ales să fac o supă cremă de morcovi mov/ lila. Am ales acești morcovi pentru că sunt puțin mai dulci decât cei portocalii, cu care suntem obișnuiți, și pentru culoarea pe care aceștia o dau supei. Cu o astfel de supă frumos colorată, aromată, fierbinte și aburindă, poate să vină oricine în vizită ... chiar și zăpada Smile

 

       

 

 

 

Ingrediente

 

 

  • 750 g morcovi lila
  • 20 g unt
  • 1 lingură ulei de măsline
  • 1 ceapă roșie mică
  • 2 căței de usturoi întregi
  • ¼  linguriță coriandru proaspăt măcinat
  • ¼  linguriță piper proaspăt măcinat
  • 1/8  linguriță coriandru proaspăt măcinat
  • 4-5 crenguțe cimbru proaspăt
  • sare
  • 1 litru supă de pui

Mod de preparare

 

Pentru început se curăță morcovii și se taie pe lungime în, 4 bucăți. Se taie ceapa, mărunt și usturoiul, feliuțe subțiri.

 

Într-o oală se încălzește uleiul de măsline, se adaugă untul și se lasă să se topească. Se adaugă ceapa taiată mărunt și se călește 3-4 minute până când devine translucidă. Se adaugă usturoiul și condimentele și se amestecă bine. Se pun morcovii și deasupra se toarnă supa de pui. Se adaugă frunzele de cimbru și sarea.

 

Oala se acoperă cu un capac și se lasă să fiarbă la foc potrivit aproximativ 30 de minute, până când morcovii se înmoaie.

 

Când morcovii sunt moi, se ia oala de pe foc și, cu ajutorul blenderului, se mixează bine, până când supa este fină și omogenă. Se gustă supa și se asezonează după preferințe, dacă mai este cazul.

 

 

 

 

Last modified on
More in this category: « Supa crema de dovleac si pere

            

.