Enjoy food

A+ A A-

Crème brûlée

Puteți transforma niște ingrediente normale, banale, pe care le aveți de obicei în casă (ouă, zahăr, smântână pentru frișcă) într-un desert potrivit pentru orice ocazie: crème brûlée. Nu este deloc greu de făcut, iar rezultatul este spectaculos.

Astăzi am să împărtășesc cu voi rețeta după care prepar eu crème brûlée. Nu aveți nevoie de multe ingrediente, dar aveți nevoie de răbdare până când se răcește bine desertul. Asta e singura parte grea: așteptarea. În ultimul timp am pregătit destul de des acest desert, deoarece este unul dintre preferatele soțului meu și știu că se bucură de fiecare dată când poate savura această cremă. Cu siguranță veți îndrăgi și voi acest desert cremos.

 

 

 

  

Ingrediente

 

6 porții

 

  • 600 ml smântână pentru frișcă
  • 5 gălbenușuri
  • 150 g zahăr fin
  • 1 păstaie de vanilie
  • 5-6 lingurițe zahăr – pentru crustă

Mod de preparare

 

Pentru început se pregătesc 6 vase ramekin, sau alte vase rezistente la cuptor, și o tavă adâncă pentru cuptor.

 

Se încălzește cuptorul la 150°C.

 

Într-o crăticioară, se toarnă smântâna pentru frișcă și se adaugă jumătatea din cantitatea de zahăr.

 

Se scot cu grijă toate semințele din păstaia de vanilie și se adaugă în crăticioară, împreună cu păstaia de vanilie rămasă.

 

Se pune crăticioara pe foc mic și se lasă amestecul să se încălzească bine (nu trebuie să fiarbă).

 

Cât timp amestecul se încălzește, într-un bol, se amestecă gălbenușurile cu restul de zahăr, cu ajutorul unui tel, până când se obține o compoziție omogenă.

 

Când smântâna pentru frişcă este caldă, se ia cratiţa de pe foc, se scoate păstaia de vanilie și se toarnă o parte din compoziție peste gălbenușuri, amestecând rapid. Se amestecă bine, cu telul, ca să nu se gătească gălbenușurile. Treptat, se toarnă și restul smântânii peste ouă și se amestecă. Nu trebuie amestecat foarte mult, ca să nu intre aer în compoziție.

 

Se trece amesteculprintr-o sită, pentru a elimina eventualele bucăți de gălbenuș gătite. Amestecul obţinut se toarnă  în cantități egale în formele ramekin pregătite.

 

Se pun formele în tava pentru cuptor (adâncă) și se toarnă apă fierbinte în tavă, până la jumătatea formelor ramekin. Se pune tava în cuptor, la mijloc, și se lasă compoziția la cuptor 40-45 de minute, până când aceasta este stabilă și are consistență ca de jeleu (ar trebui să tremure ușor, în centru, când se agită vasul).

 

Se scoate tava din cuptor și, cu ajutorul unui clește mai mare sau având în mână mănuși de bucătărie, se scot vasele ramekin pe un suport pentru răcit prăjituri. Se lasă pe suport să se răcească 30-40 de minute, apoi se transferă vasele în frigider, unde se lasă 3-4 ore ca să se răcească complet.

 

Înainte să fie servită, crème brûlée se scoate din frigider, se presară deasupra zahăr, se uniformizează stratul de zahăr cu ajutorul unei lingurițe sau lovind ușor vasele cu palma, iar apoi se caramelizează cu ajutorul unei torțe (arzător), obținând astfel stratul de zahăr ars. Se mai lasă 5 mintute să se răcească crusta de zahăr și se servește.

 

 

Published in Deserturi

Zebra cake - prajitura/chec zebra

Primăvara aceasta se cam lasă așteptată. E drept că ultimele zile au fost frumoase și cu soare, dar, pe când speram să scot balerinii din cutie, frigul s-a întors. Sper că nu pentru mult timp, căci eu abia aștept să renunț la hainele groase de iarnă. Îmi doresc cu nerăbdare să văd cum înfloresc pomii, cum își fac apariția în grădini narcisele, lalelele și alte minunate flori. Dar, până mă voi putea încălzi la razele soarelui, am pornit cuptorul și m-am încălzit puțin în timp ce s-a copt prăjitura zebră. Este o prăjitură interesantă ca aspect, dar care se realizează ușor și cu ingredinte puține. Vă invit să savurați o felie de prăjitură cât timp mai visăm la primăvară.

 

 

 

 

  

Ingrediente

 

pentru tavă de tort de 20 cm

 

  • 250 ml ulei
  • 250 ml lapte
  • 250 g zahăr
  • 4 ouă
  • semințele de la o păstaie de vanilie
  • 370 g făină
  • 1 plic praf de copt
  • 30 g făină
  • 30 g cacao

Mod de preparare

 

Se încălzește cuptorul la 180°C și se pregătește o tavă pentru tort cu pereți detașabili - se pune hârtie de copt pe bază, se ung marginile cu puțin unt și se tapetează cu făină.

 

Se pun într-un castron ouăle, zahărul, uleiul, laptele și semințele de la păstaia de vanilie. Se amestecă bine cu ajutorul unui tel sau cu un mixer, 1-2 minute, până când se omogenizează compoziția.

 

Se amestecă făina, cele 370 g,  cu praful de copt.

 

Peste amestecul cu ouă se cerne, treptat, făina amestecată cu praful de copt. Se amestecă în continuare cu ajutorul telului sau a mixerului, până când se obține o compoziție omogenă.

 

Compoziția obținută se împarte în două părți egale.

 

În prima parte se mai adaugă 30 g făină, iar în cealaltă parte se adaugă 30 g cacao, ambele se amestecă bine până când făina, respectiv cacaoa, sunt încorporate.

 

Se pun în centrul tăvii pregătite două linguri din amestecul simplu (fără cacao), apoi se pun deasupra, în centru, două linguri din amestecul de cacao.  În mijlocul stratului de cacao se mai pun două linguri din compoziția simplă, iar apoi două linguri din compoziția cu cacao. Se continuă tot așa până când tot amestecul este folosit.

 

Se pune prăjitura la cuptor pentru aproximativ 40-50 de minute (se face testul cu scobitoarea). Când blatul se desprinde frumos de pe margini și scobitoarea iese curată, se scoate tava din cuptor și se lasă 5 minute pe grătar, la răcit.

 

Se scoate prăjitura din tavă și se lasă să se răcească complet.

 

 

Published in Checuri

            

.